PREZENTAREA GENERALĂ A COMUNEI URECHENI

  1. Date generale

    Scurt istoric

  • Prima menţiune documentară

Localitatea Urecheni este atestată documentar la 14 iulie 1451, într-un document prin care Bogdan Voievod, tatăl lui Stefan cel Mare, întărea boierului Zianca mai multe sate, între care „pe Topoliţa Urecheni”. Satul Urecheni, însă, este mai vechi, chiar dacă documentar nu se poate dovedi existenţa lui înainte 14 iulie 1451. Ca să fie prins în reţeaua Cancelariei Domneşti, evident că a trebuit să treacă vreme îndelungată pentru a se închega. Numele satului se trage de la o persoană cu numele de Ureche. Cel mai vechi dintre boieriinmoldoveni cu acest nume pe care îl cunoaştem documentar este Petru Ureche. La 7 ianuarie 1407 acesta este trimis de Mitropolitul Iosif şi de Alexandru cel Bun ca să predea popii Domenţian de la Neamţ toată averea celor două mănăstiri – Neamţu şi Bistriţa – unite temporar.

  • Ø Mărturii arheologice

Pe teritoriul comunei se află un sit arheologic, fiind vorba despre o aşezare din epoca Hallstatt.

Aşezarea geografică

 

În ansamblul teritorial al României, comuna Urecheni este situată în zona nord - estică a judeţului Neamţ. Teritoriul comunei este situat la 47º şi 10’ latitudine nordică şi 26º şi 30’ longitudine estică având ca limite geografice :

1. La nord – comuna Timişeşti

2. La nord – est – de-a lungul cursului râului Moldova, cu judeţul Iaşi

3. La vest – comuna Petricani

4. La sud şi sud-est – comuna Petricani

 

Relief

 

1. Teritoriul comunei Urecheni poate fi încadrat Provinciei podişurilor şi câmpiilor extracarpatice – subţinutul podişului piemontan din marginea orogenului carpatic, între acestea şi Valea Moldovei. Mai în detaliu, teritoriul comunei poate fi cuprins între districtul piemontului colinar şi districtul câmpiilor piemotane. Este o zonă cu relief puternic fragmentat (piemontul colinar) şi cu câmpii joase de acumulare cuaternară, cu terase etajate şi şes larg, în Valea Moldovei.

2. Dintre formele de relief predominante (peste 60% din teritoriu) se impun terasele, ce dau o distribuţie pe trei nivele, crescând în altitudine (între 5-8 m şi până la 60- 70 m) de la est la vest, pe văile râului Moldova şi pârâul Topoliţa.

3. În restul teritoriului sunt specifici versanţii, care pot avea un profil convex sau concav – convex şi lungimi mari, fiind distribuţi pe traseul pârâului Râiosu, pe ambele sale maluri.

4. În partea deluroasă din vestul comunei sunt prezente o serie de platforme mici situate la altitudini cuprinse între 300 – 455 m, numite local „Piscuri”, formate din gresii slabe, argile şi nisipuri sarmanţiene, cu potenţial agricol slab.

5. Procesul de alunecări de teren se manifesa pe versantul drept al Topolitei, în amonte de intravilanul satului Urecheni, în sectorul cu luturi, zonă cunoscută sub numele de „Rupturi”, cât şi pe versantul drept al pârâului Râiosu, în zona părţii de sat numită Cătuna.

Climă

 

După monografia geografică a ţării, teritoriul comunei se caracterizează printr-o climă temperat-continentală. Temperatura medie anuală din zonă este de cca. 8,2 ºC, cu temperaturi medii ale lunii ianuarie de -3,8º C şi de +20º C în luna iulie. Amplitudinea termică maximă absolută poate depăşi 70ºC.

Din punct de vedere termic, sezonul de vegetaţie este lung, favorabil dezvoltăriivegetaţiei.

În privinţa precipitaţiilor, cantitatea medie anuală este de 600 mm (cantitatea mediema lunii ianuarie este de 300 mm, iar pentru luna iulie este de 900 mm)

 

Resurse naturale

  1. Ale solului

Zăcăminte:

  • posibile zăcăminte de gaze naturale;

Materiale de construcţie:

  •  piatră de râu: există în cantităţi moderate şi se foloseşte în construcţiile locale; balastul se extrage în cantităţi mici, din cauza conţinutului mare de mâl; argile;

Solul:

  • principalele categorii de soluri sunt cele argiloiluviene podzolice şi brune podzolice, soluri cenuşii închise şi cernozomuri cambice sau argiloiluviale şi soluri aluviale.
  1. Resursele hidrologice

Izvoare:

  • Dulci: numeroase şi cu debit mare, de mică adâncime.

Pâraie:

  • Utilizări procesuale: la treburile gospodăreşti şi la adăpatul animalelor;
  • Potabilitate: scăzută din cauza diverşilor poluanţi;

Râuri:

  • Râul Moldova: neutilizat de către locuitorii comunei.

Lacuri:

  • Naturale nu sunt. Cele artificiale sunt în suprafaţă nesemnificativă, aflându-se înmproprietate privată.
  1. Resursele climaterice:

Radiaţia solară este destul de mare, favorizând amenajarea unor captatoare de energie.

Energia eoliană - vânturile de N-NV sunt destul de puternice, cu un potenţial mediu de valorificare.

  1. Resursele floristice:

Condiţiile fizico – geografice din zonă au favorizat îmbinarea elementelor forestiere cu cele de stepă şi luncă.

Etajul mai înalt este acoperit cu păduri de foioase alcătuite din fag, stejar, gorun, carpen, jugastru şi salcâm. Pădurile deţin un procent scăzut din teritoriul comunei – cca. 0,3%. Speciile de luncă sunt euphorbia, phragmites, scipus, verbascum, equisetum, cinosurus cristalus, trifolium, lolium, taraxacum şi lotus corniculatus.

Plante medicinale: numeroase şi valoroase – sunătoare, romaniţă, coada şoricelului, mentă, măcieş, ciuboţica cucului, etc.

Fructe de pădure – există cantităţi tot mai mici din cauza sistemului haotic de exploatare forestieră. Se culege de către populaţie zmeură, mure, fragi, afine, coacăze, agrişe.

Luncile Moldovei şi Topoliţei au o microfloră specifică, cu specii lemnoase (sălciile, răchita) şi ierboase.

  1. Resursele faunistice:

Fauna este relativ redusă în ce priveşte numărul speciilor, fiind prezente cu precădere mamiferele mici, de tipul rozătoarelor. Există şi mamifere mari precum vulpea, căprioara, lupul şi mistreţul, dar numărul lor este foarte redus, datorită arealului restrâns in care speciile se pot dezvolta.

De remarcat este fauna apelor, printre specii amintind scobarul, cleanul, mreana, chiar şi ştiuca.

  1. Resursele peisagistice:

Pitorescul deosebit al zonei şi mai ales cel al văilor superioare ale pâraielor, cu un mediu nepoluat şi atractiv, ar putea fi valorificat prin dezvoltarea turismului şi agroturismului.

Populaţia

 

Numărul total de locuitori ai comunei Urecheni este de 4.028, din care:

  • după sex: femei = 1.982

                              bărbaţi = 2.046    

  • după vârste: 0 – 15 ani = 790

                                15 – 40 ani = 1.478

                                40 – 60 ani = 777

                                peste 60 ani = 983

  • după studii: studii superioare = 40

                                studii medii = 931

                                studii gimnaziale = 1.283

                                studii primare = 956

 

Organizare administrativă

 

Din punct de vedere administrativ comuna Urecheni este formată din două sate, respectiv Urecheni şi Ingăreşti.

        Infrastructura

Căi rutiere

  • judeţene - 12,5 km
  • comunale - 4 km
  • săteşti - 21 km